Juniorii de la Under-18 au adus acasa Cupa 

Tudor Procopie, antrenorul echipei de juniori “Under-18”, si-a lasat fanii cu gura cascata, dupa ce elevii lui au reusit sa bata in puncte 9 echipe din 9 tari, participante la turneul international de rugby din Polonia. In rezultatul confruntarilor, rugbistii moldoveni au obtinut cel mai ravnit premiu de pana acum - “Cupa Silezia”.
Competitia a avut loc in orasul polonez Sosnowiec, iar reprezentanta noastra a evoluat in seria B, alaturi de RC Havirov (Cehia) si gazdele de la Koliber Sosnowiec. 
“Formatia noastra a avut o prestatie excelenta, devansandu-si toti adversarii, fara a primi vreun eseu”, a povestit, satisfacut, antrenorul.
Potrivit lui, meciul decisiv, care le-a adus marele trofeu, a fost disputat intre Moldova si Polonia, unde jucatorii nostri i-au umilit inca o data pe jucatorii gazdelor.
Mai mult, pe langa trofeul principal, rugbistii au fost distinsi cu titlul de cei mai bun jucator, care i-a revenit lui Ion Ciobanu si marcatorului Alexandru Grozov. Cel mai bun arbitru a fost desemnat moldoveanul Eugeniu Procopie, in varsta de numai 15 ani, care si-a inceput cariera acum trei ani.

Statistici